Dreptul de şedere permanentă în Franţa după 5 ani: ce câştigi şi cum îl pierzi

Refuzul ia două forme diferite, cu două căi diferite. A. Prefectura refuză cartea de séjour permanent. Motivul cel mai frecvent: dovezile de continuitate sunt incomplete, adică lipsesc semestre din cei 5 ani, sau perioadele de şomaj nu sunt acoperite de atestări France Travail. 1. Cere decizia scrisă şi motivată. Refuzul verbal la ghişeu sau un dosar închis pe ANEF fără explicaţie nu se poate contesta. 2. Verifică ce semestre lipsesc şi completează-le: avize de impozit, atestations d'emploi, istoricul France Travail, certificatele de şcolarizare ale copiilor, extrase bancare. Deseori o simplă completare rezolvă mai repede decât un recurs. 3. Recurs graţios la prefect în 2 luni de la notificare, în scris, cu citarea CESEDA L234-1 şi a articolului 16 din Directiva 2004/38, şi cu precizarea că dovada se face prin orice mijloc (articolul 21 din directivă). 4. Recurs ierarhic la ministrul de Interne, tot în 2 luni. 5. Recurs contencios la tribunalul administrativ în 2 luni de la refuz sau de la expirarea celor 2 luni de tăcere (tăcerea = respingere). B. CAF sau CPAM refuză o prestaţie pe motiv de drept de şedere, deşi eşti în Franţa de peste 5 ani. 1. Cere decizia scrisă cu temeiul legal. 2. Răspunde cu o scrisoare scurtă în care spui de când eşti în Franţa, în ce categorie ai fost în fiecare an şi că şederea ta a devenit permanentă la data X. Anexează cronologia şi cele 10 documente. 3. Recurs la Commission de recours amiable (CAF sau CPAM) în 2 luni, apoi tribunalul administratif pentru CAF în materie de RSA şi ajutoare, sau tribunalul judiciar, pôle social, pentru CPAM. Ghidul despre căile de atac în Franţa detaliază care instanţă pentru care prestaţie. În ambele situaţii, sesizează în paralel Défenseur des droits (defenseurdesdroits.fr, gratuit): aplicarea greşită a dreptului de şedere al cetăţenilor UE este exact tipul de dosar în care intervine. Sesizarea nu suspendă termenele de recurs. Dacă nu ai, în fapt, cei 5 ani legali, refuzul este conform legii; soluţia este să construieşti perioada care lipseşte, nu să contesţi. Decizia finală aparţine prefecturii pentru carte şi instituţiei plătitoare pentru prestaţii, sub controlul judecătorului.

— Să arunci dovezile primilor ani. Contractul din primul an, fişele de salariu, chitanţele de chirie: în al cincilea an ele valorează mai mult decât salariul de atunci. Angajatorii dispar, agenţiile de interim se închid, e-mailurile se pierd. — Să lipseşti din Franţa peste 2 ani consecutivi. Este singurul mod în care şederea permanentă se stinge. O plecare „pentru un an, doi”, care se prelungeşte, şterge cinci ani de construcţie. — Să crezi că îţi trebuie neapărat un titre de séjour. Nu. Cetăţenii UE nu sunt obligaţi să deţină un titlu de şedere, nici înainte, nici după cei 5 ani. Cartea este utilă ca dovadă, nu ca permisiune. — Să nu invoci şederea permanentă când o instituţie îţi contestă dreptul de şedere. Instituţia nu îţi calculează cei 5 ani din oficiu; dacă nu spui tu, dosarul se tratează după regulile primilor cinci ani şi se refuză. — Să nu numeri perioadele de şomaj cu statut de lucrător păstrat. Un an de şomaj involuntar cu înscriere la France Travail este un an legal; mulţi îl scot singuri din calcul şi cred că mai au un an de aşteptat. — Să te bazezi pe prezenţa fizică. Cinci ani de trăit în Franţa fără muncă, fără resurse proprii şi fără legătură de familie nu construiesc dreptul permanent. — Să depui un dosar cu goluri de semestre şi să speri că trece. Prefectura cere un document pe semestru; un an descoperit opreşte dosarul. — Să confunzi şederea permanentă cu cetăţenia. Sunt două lucruri diferite, cu proceduri şi condiţii diferite. — Să plăteşti pe cineva ca să îţi „facă rezidenţa permanentă”. Procedura este gratuită şi se depune online, singur.