Procura pentru cine rămâne în ţară: fă-o la notar în România, înainte să pleci

Sunt trei refuzuri diferite şi se tratează diferit. A. Notarul refuză să autentifice. Motivele legale sunt limitate: obiectul procurii nu este determinat, posibil şi licit; actul cerut trebuie încheiat în altă formă; lipsesc înscrisurile din care se preiau datele; identitatea nu poate fi stabilită pentru că actul de identitate a expirat; notarul are îndoieli asupra discernământului sau asupra caracterului liber al consimţământului. Cere încheierea de respingere, în scris. Legea notarilor publici prevede o cale de atac: plângere la judecătoria în circumscripţia căreia îşi are sediul biroul notarial, într-un termen scurt de la comunicare — încheierea îţi indică atât termenul, cât şi instanţa, aşa că citeşte-o. În practică, majoritatea refuzurilor sunt remediabile pe loc: schimbi textul, aduci înscrisul lipsă sau alegi forma corectă a actului. B. Instituţia din România refuză procura. Este cazul frecvent şi de obicei nu este o problemă juridică, ci una de redactare. Cere-i mandatarului să obţină refuzul în scris, cu motivul concret: text prea general, lipsa unei menţiuni exprese (dreptul de a semna cererea, de a încasa, de a ridica documentul), instituţia nu este numită, procura a expirat, operaţiunea cere prezenţa personală. Apoi: — dacă mai eşti în ţară sau vii curând: cea mai scurtă cale este o procură nouă, cu textul cerut; — dacă eşti deja plecat: procura nouă se face la consulat, iar drumul este descris în ghidul despre procura notarială la consulat; — dacă refuzul ţi se pare nelegal, calea administrativă este plângere prealabilă la instituţia care a refuzat, în 30 de zile de la comunicare, potrivit legii contenciosului administrativ, apoi acţiune la instanţa de contencios administrativ, în 6 luni; — pentru un act administrativ fiscal emis de ANAF: contestaţie în 45 de zile de la data comunicării actului, sub sancţiunea decăderii; — la primărie: cerere scrisă, înregistrată cu număr, şi răspuns în termenele legale de soluţionare a petiţiilor. C. Refuzul care nu se contestă. Când legea cere prezenţa personală, refuzul este corect şi nu are rost să insişti. Cazul verificat: depunerea cererii de carte de identitate nu se poate face pe bază de procură specială; procura serveşte doar la înmânarea documentului. Vezi şi ghidul despre cartea electronică de identitate. Soluţia nu este contestaţia, ci un drum în ţară sau o altă procedură. Ce nu funcţionează: să trimiţi acelaşi text de trei ori, sperând la alt funcţionar; şi să ceri instituţiei să interpreteze o formulare generală în favoarea ta. Decizia finală aparţine instituţiei din România care primeşte procura, iar la biroul notarial decizia de autentificare aparţine notarului public. Ambele se pot ataca, dar drumul cel mai scurt rămâne un text corect din prima.

— Procura prea generală. „Să mă reprezinte în faţa oricăror instituţii, în orice problemă” este formularea care se refuză cel mai des, şi are şi un temei legal: un mandat general nu acoperă actele de dispoziţie, pentru care legea cere împuternicire expresă. Scrie operaţiunea şi instituţia: radierea vehiculului cu numărul de înmatriculare X la SPCRPCÎV, dezbaterea succesiunii defunctului Y la biroul notarial Z, depunerea declaraţiilor la administraţia fiscală W. — Invers, procura prea îngustă acolo unde ghişeul vrea una largă. La ANAF, pentru accesul în Spaţiul Privat Virtual în numele altcuiva, împuternicirea se cere redactată general, pentru toate operaţiunile din SPV. Regula reală este să întrebi instituţia, nu să aplici o reţetă. — Un singur exemplar. Instituţia reţine de regulă exemplarul primit, iar mandatarul rămâne fără nimic pentru pasul următor. Cere de la început trei sau patru; costă puţin acum şi mult mai târziu. — Să nu îi spui mandatarului unde sunt documentele. Procura îl autorizează, dar nu îi arată sertarul în care e cartea de identitate a maşinii. Lasă în scris unde este fiecare act, la cine este cheia şi pe cine să sune. — Să crezi că o fotocopie merge. Pentru organul fiscal legea cere actul de împuternicire „în original sau în copie legalizată”, iar alte ghişee cer acelaşi lucru. O poză pe telefon nu este un act. — Să uiţi de revocare. Dacă ai dat o procură largă unei persoane cu care ai rupt legăturile, revocarea nu se produce prin faptul că i-ai spus la telefon. Se autentifică un act de revocare, se înscrie în registrele notariale, se notifică mandatarul şi se depune la instituţii. Faţă de fisc, revocarea operează abia de la data depunerii actului de revocare. — Să presupui că procura ţine locul prezenţei oriunde. Pentru depunerea cererii de carte de identitate nu ţine; procura specială serveşte doar la înmânarea documentului. — Să confunzi procura cu declaraţia. Pentru ieşirea copilului din ţară se face declaraţie de consimţământ, nu procură. Pentru renunţarea la moştenire, declaraţie autentică separată. O programare pe actul greşit înseamnă un drum pierdut. — Să laşi totul pe ultima săptămână. Procura are nevoie de înscrisuri, iar înscrisurile au nevoie de ghişee: extras de carte funciară, certificat de înmatriculare, certificate de stare civilă. Începe cu trei-patru săptămâni înainte de plecare.