Te întorci în România: chestionarul ANAF de sosire şi cele 30 de zile

Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România (formular Z015, anexa nr. 1) — Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1099/2016; Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, art. 7 pct. 28, art. 59 şi art. 230

Verificat la 19.08.2026

Regulă aplicată diferit de la caz la caz

Textul ordinului este clar în litera lui: art. 2 pune obligaţia completării chestionarului la sosire în sarcina „persoanei fizice sosite în România” care stă peste 183 de zile într-un interval de 12 luni consecutive, iar art. 14 vorbeşte despre „persoana fizică nerezidentă” care trebuie să înregistreze formularul în 30 de zile de la împlinirea celor 183 de zile. Pentru românul întors acasă, cele două formulări nu se suprapun perfect. Cine a depus chestionarul la plecare şi a fost scos din evidenţă este nerezident şi intră limpede în regulă. Cine nu a depus niciodată nimic a rămas, în evidenţele ANAF, rezident român cu domiciliul în România şi nu a încetat niciodată să fie: pentru el chestionarul de sosire nu schimbă un statut, ci pune capăt unei neconcordanţe. În practică, administraţiile judeţene ale finanţelor publice se adresează generic „persoanelor fizice care sosesc în România”, iar depunerea este acceptată în ambele situaţii. Al doilea punct disputat, comun cu chestionarul de plecare, este natura juridică a notificării emise de organul fiscal: ea nu stabileşte sume şi nu este o decizie de impunere, aşa că nu este limpede în toate cazurile dacă se atacă pe calea contestaţiei din Codul de procedură fiscală sau pe cea din Legea nr. 554/2004; ghidul descrie ambele căi şi termenele lor. Decizia aparţine ANAF, sub controlul instanţei de contencios administrativ.

Răspuns rapid

Te întorci acasă după ani în Franţa sau în Italia. Statul român nu află singur şi nu îţi trimite nimic.

Ce este

Cine poate beneficia

Verifică situația mea

Documente necesare

Ce trebuie să faci, pas cu pas

Cât durează

Cât costă

Ce se întâmplă după depunere

Ce faci dacă este refuzat sau blocat

Mai întâi, ce înseamnă aici „refuz”. Rareori ţi se refuză primirea formularului. Nemulţumirea vine de obicei din conţinutul notificării — organul fiscal stabileşte că ai obligaţie fiscală integrală în România pentru o perioadă în care tu te consideri încă rezident francez sau italian — sau vine mai târziu, sub forma unei decizii de impunere pentru ani în care nu ai declarat nimic. Ce faci, în ordine: 1. Cere totul în scris. Notificarea se emite în trei exemplare, unul dintre ele îţi este transmis; dacă nu a ajuns, cere un duplicat, pe care organul fiscal îl poate elibera la cerere, cu menţiunea „duplicat” (art. 8 din ordin). Fără act comunicat nu curge niciun termen şi nu se poate contesta nimic. 2. Completează dosarul înainte de a contesta. Cea mai eficientă cale este probatorie, nu juridică: depune un formular nou, cu informaţii actualizate, cu certificatul de rezidenţă fiscală din Franţa sau din Italia pentru anii disputaţi şi cu documentul prin care acel stat te-a scos din evidenţa lui fiscală. Organul fiscal emite o notificare nouă şi o anulează pe cea precedentă (art. 16 alin. (5)). În multe cazuri, aici se termină problema. 3. Contestaţia administrativă. Împotriva unui act administrativ fiscal — tipic, o decizie de impunere — se depune contestaţie la organul fiscal emitent în 45 de zile de la data comunicării actului, sub sancţiunea decăderii (art. 270 alin. (1) din Codul de procedură fiscală). Dacă actul nu conţine menţiunea privind posibilitatea de a fi contestat, termenul şi organul la care se depune, contestaţia poate fi depusă în 3 luni de la comunicare (art. 270 alin. (4)). Se face în scris, se depune la organul emitent, nu se timbrează, şi cuprinde datele de identificare, obiectul, motivele de fapt şi de drept, dovezile şi semnătura. 4. Atenţie la natura notificării. Ea nu este decizie de impunere şi nu stabileşte sume. Dacă organul fiscal susţine că nu este act administrativ fiscal contestabil în procedura de la art. 268 şi următoarele, calea rămâne cea generală din Legea nr. 554/2004: plângere prealabilă la autoritatea emitentă în 30 de zile de la comunicare, apoi acţiune la secţia de contencios administrativ a tribunalului în 6 luni. Depune în termenul cel mai scurt aplicabil situaţiei tale şi cere expres, în cuprinsul actului, recalificarea căii de atac dacă e cazul. 5. Instanţa. Decizia de soluţionare a contestaţiei se atacă la instanţa de contencios administrativ competentă (art. 281 alin. (2)). Dacă ANAF nu soluţionează contestaţia în 6 luni de la depunere, te poţi adresa direct instanţei (art. 281 alin. (5)). 6. Procedura amiabilă. Când ambele state te consideră rezident pentru aceeaşi perioadă şi criteriile din convenţie nu tranşează, se poate cere procedura amiabilă: contribuabilul rezident în România care consideră că impozitarea în celălalt stat nu este conformă cu convenţia poate solicita ANAF iniţierea ei (art. 282 din Codul de procedură fiscală). Verifică pe anaf.ro procedura şi documentele cerute la zi. 7. Cazul cel mai frecvent: ai plecat acum ani, nu ai depus nimic, iar acum te întorci. Regularizezi ambele capete deodată. Depui chestionarul de plecare, cu data reală a plecării, însoţit de certificatele de rezidenţă fiscală din statul-gazdă pentru anii în care le poţi obţine; depui chestionarul de sosire pentru întoarcere; şi pui la punct declaraţiile unice pentru anii neprescrişi, cu creditul fiscal pentru impozitul plătit afară. Aşteaptă-te la un dialog, nu la o rezolvare într-o singură zi: organul fiscal poate cere clarificări şi documente suplimentare, cu traducere autorizată. Depunerea târzie atrage contravenţia şi înscrierea în cazierul fiscal, dar opreşte acumularea şi îţi construieşte dovada. Pentru sumele deja stabilite, cere eşalonare la plată sau, dacă e cazul, aplicarea facilităţilor fiscale în vigoare; verifică-le pe anaf.ro, se schimbă des. Decizia finală aparţine ANAF, sub controlul instanţei de contencios administrativ. Ce poţi controla tu este calitatea dovezilor: certificat de rezidenţă fiscală pentru fiecare an, documentul de scoatere din evidenţa fiscală străină, contractele de muncă, locuinţa, şcoala copiilor, asigurarea de sănătate — de o parte şi de alta a graniţei, cu date exacte.

Greșeli frecvente

— Să numeri cele 183 de zile pe an calendaristic. Regula este „una sau mai multe perioade care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic vizat”. Zilele nu trebuie să fie consecutive, iar intervalul poate călări doi ani. O întoarcere din septembrie intră în prag în martie următor, fără ca nimeni să realizeze. — Să nu depui nimic şi să crezi că tăcerea rezolvă. Nu rezolvă. Nedepunerea în termen este contravenţie, se înscrie în cazierul fiscal, iar problema de fond — anii nedeclaraţi — rămâne întreagă până la prescripţie. — Să confunzi cele două chestionare. Z015 se depune la SOSIRE, în 30 de zile de la împlinirea celor 183 de zile de prezenţă, iar notificarea vine în 30 de zile. Z017 se depune la PLECARE, cu 30 de zile înainte, iar notificarea vine în 15 zile. — Să te întorci fără certificatul de rezidenţă fiscală din Franţa sau din Italia. Este documentul pe care art. 15 din ordin îl cere expres şi pe care organul fiscal îl cântăreşte cel mai greu. Cerut de acolo, înainte de plecare, e o vizită la ghişeu; cerut din România, e o corespondenţă de luni. — Să ceri certificatul doar pentru ultimul an. El este valabil pentru anul sau anii pentru care este emis. Dacă discuţia priveşte cinci ani, ai nevoie de dovezi pentru cei cinci ani. — Să uiţi că CASS se datorează şi într-un an în care impozitul de plată este zero. Creditul fiscal şterge impozitul, nu contribuţia de sănătate. Sunt două obligaţii diferite, cu reguli diferite. — Să crezi că declararea nu mai e necesară dacă nu ai nimic de plătit. Convenţia previne dubla impozitare; ea nu şterge obligaţia declarativă. A nu plăti nimic şi a nu declara nimic sunt două lucruri diferite, iar al doilea se sancţionează. — Să te bazezi pe „convenţia cu Italia din 1977”. Aceea s-a aplicat până la 31 decembrie 2017. Pentru anii de după, convenţia aplicabilă este cea semnată la Riga în 2015, ratificată prin Legea nr. 28/2016. — Să pleci din Franţa sau din Italia fără să ceri formularele europene de sănătate şi, dacă vii şomer, documentul portabil U1. Sunt gratuite acolo şi greu de obţinut de la distanţă, iar fără ele reactivarea asigurării în România porneşte de la zero. — Să nu păstrezi dovada depunerii. Numărul şi data înregistrării, recipisa din SPV sau confirmarea de primire sunt singurul lucru care demonstrează peste ani că ţi-ai îndeplinit obligaţia la timp. — Să nu declari veniturile rămase afară — chiria din apartamentul din Italia, dobânzile din contul francez — presupunând că nu se văd. Statele membre fac schimb automat de informaţii despre conturi financiare; informaţia ajunge la ANAF, doar mai târziu.